Când anii trec, mai bine alergi ca să-i întreci

 

Eu nu pot să îi înţeleg pe cei care aleg să stea pe loc. Şi nu mă refer la statul în autobuz pe un colţ de scaun. La aşteptatul la o coadă oarecare. Sau la şezutul comod într-un amfiteatru, ascultând un profesor oarecare, la un curs oarecare.

Mă refer la cei care se resemnează uşor. La cei care decid cu uşurinţă că nu vor mai mult de la viaţă. La cei pentru care „nu pot” e cea mai bună scuză. La cei comozi şi la cei fraieri, pe lângă care viaţa trece în voie şi nebăgată în seamă. Am învăţat că oamenii de genul te trag în jos. Îi privesc de sus, fără pic de superioritate şi cu cea mai mare modestie. Nu o fac din aroganţă, ci pur şi simplu pentru că ştiu că eu pot. Şi ei pot. Însă eu vreau, ei nu vor. Eu cresc, ei rămân pe loc sau dau înapoi fără pic de regret.

Nu pot şi nu vreau să îi înţeleg. Însă nu stau pe loc şi merg mai departe. Să aibă grijă de ei vreun altul care e mai ocupat ca mine cu statul degeaba. Eu îmi văd cuminte de drum.

Sursă imagine: citatemotivationale.com

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>