Consiliul Judeţean Iaşi a inaugurat cel mai mare proiect de promovare externă a Iaşului

cristian-adomniteiPe data de 10 iunie a fost inaugurat  Proiectul „Invest in Iaşi”, cel mai mare proiect de promovare a Iaşului pe care o administraţie ieşeană l-a organizat după Revoluţie în rândul oamenilor de afaceri din afara ţării. Evenimentul, organizat de către Consiliul Judeţean Iaşi, a avut loc la sediul Manufacturers Association of Israel din Tel Aviv – Israel. Faptul că cele mai importante trei curse aeriene directe de pe Aeropotul Internaţional Iaşi sunt cele spre Tel Aviv, Viena şi Londra reprezintă un avantaj enorm care ne poate ajuta să punem Judeţul Iaşi pe harta investitorilor din aceste centre economice. Am ales ca Tel Aviv să fie primul mare centru economic din această suită de evenimente de promovare a Iaşului pentru că legătura dintre România şi Israel, iar în particular – dintre Iaşi şi poporul evreu – este una istorică, fundamentală, de tradiţie. Continuarea şi întărirea ei nu este doar un semn pentru a marca recunoştinţa pe care eu o port comunităţii evreieşti, ci mai ales a celor mai importante lucruri care ne leagă. Este adevărat, mai mult în trecut şi mai puţin în prezent. De aceea, îmi doresc ca partenerii din Israel să fie de astăzi un pilon important al drumului dintre trecut şi viitor. Cred cu tărie că partenerii israelieni vor aprecia eforturile pe care noi le facem de câţiva ani şi vor veni alături de noi pentru a investi în Iaşi, un judeţ care deja a devenit mai relevant pe harta investitorilor datorită acţiunilor pe care le-am iniţiat în ultimii doi ani. Am transmis un mesaj de încredere pentru oamenii de afaceri prezenţi, subliind faptul că demersul nostru de a atrage investiţii şi de a întări colaborarea dintre mediul privat şi public între noi este unul extrem de onest şi că eu personal voi face tot ce îmi stă în putere pentru a-i sprijini pe cei care vin să investească în Iaşi, a declarat dl. Cristian ADOMNIŢEI, Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

În cadrul evenimentului, domnia sa a făcut o prezentare a oportunităţilor şi atuurilor pe care Iaşul le oferă mediului de afaceri, începând cu modernizarea Aeroportului, construcţia primului parc industrial din regiunea Moldovei, investiţiile majore care vor fi realizate pentru reabilitarea infrastructurii de drumuri după ce Uniunea Europeană va deconta banii pentru lucrările de la Aeroport, atitudinea pro-business a Consiliului Judeţean, Centrul de Transport Intermodal, faptul că în Iaşi există forţă de muncă foarte bine calificată şi ieftină etc.

La eveniment au participat personalităţi importante din mediul de universitar, din mediul privat, din administraţia publică şi din partea Guvernului israelian. Cuvinte frumoase şi dorinţă de colaborare au exprimat dl. Eli LEV, Directorul Departamentului European din cadrul Ministerului de Afaceri Externe din Israel, dl. Aron SHAI, Rectorul Universităţii din Tel Aviv, Excelenţa Sa dna. Andreea PĂSTÂRNAC, Ambasadorul României în Israel, dna. Colette AVITAL Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie România-Israel.

Din partea delegaţiei ieşene au mai luat cuvântul dl. Ion GIURMĂ, Rectorul Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi, dl. Vasile VÎNTU, Rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad”, dna. Patricia FITERMAN, Directorul Fiterman Pharma, dl. Adrian BREZULIANU, Preşedintele Clusterului Euronest, singurul cluster inovativ de IT&C din regiunea Moldovei. În partea a doua a evenimetului au făcut prezentări membri ai Clusterului Regional Inovatic IT&C HUB.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>