IPS Mitropolit Teofan a sfințit lucrările efectuate la parohia Rediu Mitropoliei

Bucurie mare în rândurile credincioşilor din parohia Rediu Mitropoliei – Protopopiatul Iaşi 1.Aceștia l-au avut ca oaspete duminica 23 februarie peIPS Mitropolit Teofan. La eveniment au participat aproape 50 de credincioși în frunte cu preotul Constantin Grigore,  primarul Valeriu Pârlog, viceprimarul Maria Curea, senatorul Varujan Vosganian și deputatul Constantin Adăscăliței.

Alături de un sobor de preoți, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a realizat o slujbă de sfințire a lucrărilor realizate de preotul paroh la lăcașul de cult.

Mai multe detalii despre eveniment ne-a oferit pr. Constantin Grigore, cel care este parohul la bisericii Rediu Mitropoliei începând cu luna august a anului 2011: “La data de 23 februarie 2014 am avut prilejul să-l avem alături de noi pe Înaltpreasfinţitul Mitropolit Teofan, care a răspuns cu părintească dragoste invitaţiei nostre și a venit în mijlocul nostru într-o vizită pastoral. Este pentru prima oară când un mitropolit a păşit în lăcaşul nostru de cult. În cadrul acestui moment deosebit, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a binecuvântat lucrările ce s-au săvârşit cu ajutorul lui Dumnezeu şi a sădit cuvânt de învăţătură şi mângâiere în inimile bunilor credincioşi din parohia noastră“.

Pentru susținerea lucrărilor la biserică au contribuit mai mulți meșteri din comună și mai ales primarul Valeriu Pârlog, cel care personal a susținut financiar lucrările realizate la parohia Rediu Mitropoliei.

„Parohia Rediu Mitropoliei, funcţionând pentru multă vreme ca filie, avea multe domenii care necesitau îmbunătăţire. Pentru început, la iniţiativa credincioşilor, s-a construit o mică bucătărie şi o magazie, care să deservească casa de prăznuire. Apoi s-a realizat şi construcţia unei clopotniţe, din fier, pentru a înlătura pericolul existent din cauza greutăţii clopotului aflat în turla bisericii, care afecta structura acesteia.

Acest obiectiv s-a realizat la îndemnul părintelui protopop Toma Gradinaciuc, cu sprijinul material oferit de domnul primar Valeriu Pârlog şi prin munca benevolă a unui grup de meşteri din parohie. Tot cu sprijinul şi implicarea domnului primar, biserica şi incintele au trecut în ultima vreme printr-un proces de renovare şi modernizare, care a constat în următoarele lucrări: înlocuirea instalaţiei electrice şi montarea iluminatului nocturn, dotarea cu sobe de încălzit, achiziţionarea de lumânărare şi porţi, dotarea bisericii cu piese de mobilier şi covoare, precum şi achiziţionarea unor obiecte şi cărţi de cult noi”, a declarat părintele paroh Constantin Grigore.

La finalul slujbei părintele paroh a primit din partea Înalpreasfințitul Părinte Mitropolit Teofan distincția de iconom și o icoana sfințită. La rândul său, părintele Constantin Grigore a oferit atât Mitropolitului Moldovei și Bucovinei, cât și primarului Valeriu Pârlog câte o icoană sfințită în semn de recunoștință pentru sprijunul acordat parohiei sale.

Povestea satului Rediu Mitropoliei

Satul Rediu Mitropoliei este un sat vechi, atestat documentar în anul 1772. Mitropolia Moldovei a avut aici un teren cu o pădure (rediu) şi o biserică edificată din material lemnos, din care astăzi a mai rămas doar piatra de la temelie, pe care s-a zidit actuala biserică. Ca aşezare, s-a format prin trimiterea de către ierarhul locului a unor oameni pentru pază şi diferite munci la acest rediu al Mitropoliei, de unde i s-a dat numele de Rediu Mitropoliei. În zona de est a satului s-au descoperit fragmente ceramice şi alte elemente de inventar din neoliticul dezvoltat (Cucuteni B), hallstatt, perioada prefeudală, feudalismul timpuriu, dezvoltat şi târziu.

Pe dealul Coarba, lângă sat, a existat un sat cu acelaşi nume (Coarba), azi dispărut. Actuala şosea Iaşi – Bivolari era o principală arteră comercială ce lega nordul Moldovei de Iaşi. Negustorii ce veneau din nord, după urcarea dealului Popricani, destul de anevoios, se opreau în drum spre Iaşi pentru un ultim popas, poprire, pe platoul unde este aşezat satul. Astfel, acestei aşezări unde făceau poprire negustorii i s-a dat numele de Popricani.

La drumul principal sunt înşirate cele aproximativ 30 de gospodării ale localnicilor, iar pe deal se află Biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir“ şi cimitirul satului.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>