Manifestări deosebite cu ocazia Zilei Comunei

Expoziţie de produse tradiţionale

Pe marginea aleii din centrul comunei va fi amenajată o expoziţie de produse tradiţionale cu vânzare la care vor participa în mare parte producători locali de alimente tradiţionale. Scopul acestei acţiuni este de a încuraja şi susţine producătorii locali de alimente tradiţionale în rândul tuturor localnicilor din comună şi de a încuraja populaţia să achiziţioneze alimente de la producătorii autohtoni în detrimentul supermarketurilor care comercializează produse din alte ţări.

Tot începând cu ora 11:30 se vor desfăşura pe terenurile de sport din satele Popricani şi Vânători competiţii sportive care vor angrena elevii din comună şi echipa de fotbal Săgeata Popricani.

 

Slujbă religioasă în cinstea eroilor

La miezul zilei, autorităţile locale împreună cu invitaţii şi cei prezenţi la eveniment vor lua parte la slujba săvărşită de un sobor de preoţi din comună în cinstea eroilor neamului la troiţele din comună.

În cadrul manifestărilor prilejuite cu ocazia zilei comunei am alocat un moment de cinste dedicat eroilor neamului nostru. Avem datoria morală de a-i cinsti şi respecta pe cei care s-au jertfit pentru apărarea ţării”, a spus primarul Pârlog.

Sfinţirea sediului primăriei

Începând cu ora 13 toţi cei prezenţi vor fi invitaţi la sfinţirea sediului nou al primăriei Popricani. Încă de anul trecut administraţia locală s-a mutat însediul nou al primăriei construit în locaţia fostului IAS Popricani. Clădirea veche a fost amenajată cu bani de la bugetul local şi acum arată ca cea mai modernă instituţie din judeţul Iaşi.

“Am reuşit anul trecut să ne mutăm în sediul nou al primăriei, dar nu am putut să o sfinţim pentru că nu am avut fondurile necesare pentru o sărbătoare comunală aşa cum se cuvine. Acum vom sfinţi sediul noi şi cu binecuvântarea Celui de Sus sperăm să reuşim să aducem prosperitatea şi dezvoltarea comunei noastre”, a spus primarul comunei Popricani.

 

Spectacol de muzică populară şi foc de artificii

Începând cu ora 14 localnicii sunt aşteptaţi să participe la serbarea câmpenească care se va desfăşura atât în grădina de vară, cât şi pe stadionul Vânători. Primarul Valeriu Pârlog a încercat să mulţumească toate categoriile de vârstă şi a pregătit un spectacol cu talente locale, dar şi cu cântăreţi consacraţi de muzică populară. Printre aceştia îi enumerăm pe: Ştefan Diaconiţa, Claudia Martinică şi Ştefan Pintilie.

Seara târziu la orele 22 va avea loc un frumos foc de artificii care va pune punct primei ediţii a Zilei comunei Popricani.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>